De ce iubesc conceptul Slow Food?

În urmă cu 2 ani am urmărit o emisiune pe TVR2, despre campania iniţiată de Jamie Oliver, pentru eliminarea fast-food-ului din şcolile din Londra. În urma testelor medicale, 70 % dintre copiii hrăniţi în şcoli şi acasă cu fast-food prezentau forme mai grave sau mai uşoare de subnutriţie, obezitate sau deshidratare şi 30 % prezentau afecţiuni digestive cronice. Mamele întrebate ce cumpără pentru acasă şi cu ce îşi hrănesc copiii răspundeau relaxate: „cips-uri expandate, e simplu, le trântesc în tigaie şi sunt gata imediat”; „pacheţele congelate cu mâncare semi-preparată, 4 minute în cuptorul cu microunde şi cina e gata”; „nu prea am timp pentru gătit, sunt foarte ocupată, oprim în drum la un McDonalds şi cumpărăm mâncare pentru acasă”.

La solicitarea „numiţi vă rog 2 plante aromatice pe care le folosiţi în bucătărie”: „Plante aromatice? Îmi pare rău, nu ştiu, nu prea folosesc.”. „2 legume atunci?”: „Cartoful şi … şi …”

Copiii cărora li s-au arătat 10 legume şi au fost rugaţi să le numească, au recunoscut doar ceapa, morcovul şi cartoful. Doar foarte puţini au recunoscut brocoli-ul şi dovlecelul. Mulţi dintre ei au privit minute în şir vinete, praz, sparanghel, anghinare, dovlecei, fără să ştie ce sunt.

Mi-am amintit, văzând expresia descumpănită a copiilor, despre un băiat care a venit în vizită cu mama lui la bunica mea, pe vremuri. Înainte ca sofisticate campanii economico-financiare la scară mondială gen „gripa aviară” să interzică creşterea păsărilor domestice în capitale; pe vremuri, când bunica mea din Bucureşti avea, ca orice gospodar cu casă la curte, găini. Băiatul a intrat speriat în casă: “mă fugăreşte o cioară!!”. Am râs desigur. Acum, adult fiind, n-aş mai putea râde. Nici măcar nu mai zâmbesc, când îmi amintesc de bietul băiat de clasa a II-a care nu ştia cum arată o găină. În privinţa emisiunii de pe TVR2, efectul a fost şocant.

Sunt multe lucruri care mă îngrijorează, când mă gândesc la viitorul copiilor mei. Dar gândul că ei sau copiii lor s-ar putea uita nedumeriţi la o găină, o gutuie, o ridiche sau un dovleac, fără să ştie ce sunt şi la ce sunt bune, a fost înspăimântător. Nu bizar, nu tulburător, nu trist. Ci înspăimântător.

Drept pentru care ceea ce am simţit în urma emisiunii nu a fost doar un gust amar sau o tristeţe persistentă, ci nevoia de a acţiona. Ceea tocmai văzusem mă speriase atât de tare încât trebuia să fac ceva. Ceva pentru copiii mei, pentru copiii copiilor mei, pentru prietenii copiilor mei, pentru părinţii lor, pentru familia mea şi pentru prietenii mei şi pentru cât mai mulţi oameni. Imi place să gătesc? Ok, să fac o armă din asta. Moarte fast-food-ului, moarte mâncării nesănătoase, moarte spălării pe creier mediatice care a adus mamele în situaţia de a spune: „ce mănâncă toată ziua copilul meu? Sincer nu ştiu, îi dau bani şi-şi cumpără. Are 2 fast-food-uri lângă şcoală.” Am fost foarte fericită când am descoperit că există curentul „slow-food” şi alte persoane pe care le revoltă termeni ca „fast-food”, „margarină”, „carne procesată mecanic”, etc.

Stimate mame! Copiii noştri nu ştiu ce trebuie să mănânce! Probabil că, dacă ar putea supune la vot, ar alege ciocolată la micul dejun, la prânz şi la cină + gustări între mese, constând în cartofi prăjiţi şi ketch-up! Copiii noştri şcolari şi preşcolari nu ştiu nimic sau mai nimic despre vitamine, proteine, fosfor, calciu şi magneziu, despre echilibrul nutriţional, despre beneficiile meselor sănătoase şi regulate, despre necesitatea gustărilor constând în fructe şi legume în stare crudă. Copiii noştri nu ştiu că margarina este doar un cauciuc „comestibil”, o mixtură jalnică de E-uri, coloranţi, arome artificiale şi potenţatori de aromă, pentru a-i anula gustul şi mirosul respingător. Ei nu ştiu nici că magicul hamburger de la Fast-Food-ul din colţ este o chiftea de proastă calitate, obţinută din resturile rămase de la tranşarea cărnii: tendoane, cartilagii, pieliţe şi oase, intrate, de-a valma, în maşina de tocat industrială. Dar dumneavoastră ştiţi, iar dacă nu ştiţi, trebuie să învăţaţi! Aţi aflat, cu siguranţă, între timp, în urma vizitelor la medic, că aveţi dureri articulare pentru că vă încearcă o osteoporoză sau o artrită prematură, datorată lipsei de calciu în copilărie. Că părul şi unghiile dumneavoastră nu vor reveni la o stare mai bună, oricâte noi produse cosmetice aţi cumpăra, pentru că vă lipsesc vitamine esenţiale, datorită consumului insuficient de fructe, ouă şi legume. Că gastrita dumneavoastră are multă legătură cu stresul, dar principala cauză sunt mesele nesănătoase, servite impropriu (la volan, mergând pe stradă, pe tastatura calculatorului, în faţa televizorului) şi la intervale haotice. Haideţi să facem lucrurile mai bune decât atât pentru copiii noştri!

„Nu am timp” şi „nu am bani” sunt minciuni. Pentru lucrurile importante „ne facem” timp şi „facem” bani! Copiii noştri au nevoie de hrană, pentru a creşte sănătoşi şi frumoşi. Îi „hrănim” cu iubire, cărţi, călătorii, muzică şi multe altele, dar în primul rând cu mâncare sănătoasă! Aţi găsit bani pentru a-i cumpăra pianul mult-dorit? Pentru a-i cumpăra cărţile preferate? Pentru a îl înscrie la grădiniţa sau şcoala care s-a ridicat la standardele dumneavoastră? Găsiţi banii necesari pentru a îl duce la medic, când are probleme? Căutaţi medicul cu serviciile cele mai ieftine sau alegeţi unul cu tarife mai mari dar cu un bun renume profesional, ca să fiţi siguri că vă daţi copilul pe mâini bune? Şi atunci? Mai puteţi spune „nu am timp” sau „nu am bani” să mă asigur că fata (băiatul) meu mănâncă bine şi la intervale regulate? Dacă aţi găsit timp să vă duceţi copilul în călătoria mult-visată sau bani pentru a îi cumpăra ultimul Nintendo, MP4 sau fustiţa aceea la modă, dacă nu ezitaţi atunci cînd se pune problema de a alege, când e nevoie, medicamentul mai scump şi mai bun în locul celui mai ieftin şi mai puţin eficient, cum puteţi spune ”nu am bani să-mi duc copilul la restaurant” sau „nu am timp să fac cumpărături şi să-i gătesc acasă?” Mâncarea bună nu este un capriciu, nu este un lux, nu este un lucru în achiziţionarea căruia să vă permiteţi să faceţi economie! Faceţi economie în alte domenii! Copilul dumneavoastră va fi puţin trist dacă nu vă ajung banii să-i cumpăraţi mâine jucăria pe care a văzut-o astăzi la colegul de clasă, dar dacă astăzi nu-l hrăniţi cu 3 mese sănătoase şi complete, tristeţea va fi mult mai mare, a tuturor, şi pe un termen mult mai lung… . Lipsa a 3 mese zilnice, cu hrană sănătoasă, la intervale regulate, îi va afecta sănătatea. Sănătatea copilului şi a viitorului adult.

1. „Ieftin şi bun” este o minciună, în majoritatea cazurilor. La fel şi în privinţa mâncării. Mâncarea ieftină este astăzi, de cele mai multe ori, mâncare proastă. Mâncarea bună nu e ieftină, dar nici mâncarea scumpă nu e întotdeauna mâncare bună.

2. Mâncarea sănătoasă este, de cele mai multe ori, şi gustoasă (aţi încercat germenii de grâu? Nu sunt prea gustoşi, dar sunt foarte sănătoşi!), dar mâncarea gustoasă nu este întotdeauna şi sănătoasă. Pentru asta s-au inventat aromele şi coloranţii artificiali. Pentru a face mâncarea nesănătoasă frumos colorată şi gustoasă.

3. A-ţi anula senzaţia de foame nu înseamnă neapărat a te hrăni. A te hrăni înseamnă a sta liniştit la masă, a fi atent la ceea ce mănânci, a mesteca încet, o masă compusă din cereale, ouă şi lactate la micul dejun, din minim o supă şi un fel principal conţinând carne albă sau roşie sau legume de calitate şi o salată de crudităţi la prânz, din minim o mâncare de legume sau o salată consistentă la cină. A te hrăni nu înseamnă doar a te sătura. Ci a oferi corpului tău ceea ce îi trebuie. Ne dorim să ne ridicăm de la o masă atât sătui, cât şi energici, cu bateriile încărcate, cu senzaţia că am oferit corpului nostru ceea ce îi trebuia, o mâncare de calitate, care să conţină vitaminele şi proteinele necesare. Asta înseamnă „a mânca bine”. Nu senzaţia de corp greoi, nu uşoara senzaţie de vomă, nu nevoia de a lărgi cureaua pantalonilor.

Una din primele noastre mari satisfacţii în noua noastră calitate de proprietari de restaurant a fost inedita mărturisire a unuia dintre primii noştri clienţi fideli, care avea pe atunci un birou de arhitectură în clădirea învecinată, îşi lua micul dejun şi prânzul la noi, iar seara îşi lua mâncarea la pachet: „vin de la medic şi sunt tare bucuros! Ştiţi, eu flirtez cu un ulcer, de câţiva ani. Astăzi, pentru prima dată, analizele mi-au ieşit BUNE! Şi cred că are legătură cu faptul că mănânc la dumneavoastră, de câteva luni, mâncare bună, la intervale regulate. Am vrut să ştiţi asta.”

Din păcate textul de faţă nu e foarte bine „adunat” şi nici atât de scurt, compact şi de impact cum l-am dorit. Îmi dau seama că este mult prea puţin un articol despre “de ce iubesc Slow-Food-ul” şi mult mai mult despre “de ce urăsc Fast-Food-ul”. Este şi mult mai incisiv decât am vrut, are prea multe îndemnuri la luptă, dar, pe de altă parte, despre asta e vorba. Este vorba de ceea „ce ne mână în luptă” pe noi. Nu am deschis un simplu restaurant. Ci am pornit o luptă. Împotriva mâncării nesănătoase. O luptă pentru revenirea la obiceiuri mai sănătoase de a găti şi de a mânca. Bunicii noştri mâncau mult mai bine. Este un adevăr trist dar de necontestat. Tehnologia ne-a adus nenumărate beneficii, în nenumărate domenii. Dar nu în „fabricarea” mâncării. Putem reînvăţa să gătim şi să mâncăm sănătos. Putem redescoperi gustul minunat al mâncării de casă. Putem reînvăţa să facem prăjituri de casă pentru copiii noştri. Putem reînvăţa să facem pâine, chiar şi fără maşini de pâine. Puteţi şi dumneavoastră. Vă garantez! Am învăţat eu, filolog, fără nici o pregătire gastronomică. Şi nici timp nu prea am… Am 3 copii şi o afacere care ne ocupă, mie şi soţului meu, foarte multe ore pe zi… . Un restaurant. Violeta’s Vintage Kitchen. Batişte colţ cu Calderon.